Ma simt la pamant, nu ma pot ridica, nu imi pot controla ritmul inimii, nu ma pot linisti, am nevoie de ceva, de orice, numai sa ma linistesc si sa nu ma mai doara! Ma sufoc si nu pot ridica capul din pamant! De ce?? De ce cand credeam ca pot fi fericita? De ce cand am iubit mai mult ca niciodata, de ce atunci cand am simtit ca am gasit cu adevarat sufletul pereche, omul care sa ma faca sa ma trezesc zambind dimineata. Omul alaturi de care imi doresc sa adorm si sa ma trezesc in fiecare zi. De ce? Pana cand? Pana cand o sa fiu singura, pana cand o sa ma chinui si o sa ma lupt cu sentimetele mele sa uit si sa supravietuiesc? E prea greu…imi e foarte frica…

As da orice sa pot scoate durerea asta din suflet care nu ma lasa sa respir! Il vreau…atat…nu  ma intereseaza nimic altceva…nimeni altcineva…doar el cu bratele, ochii si saruturile lui…

Sa revenim…sa scriu tot ce am acum in suflet. Sa-mi strig durerea singura…in camera asta, in dorinta ca de a ma impulsiona singura sa uit…sa trec peste, sa merg mai departe si sa-mi vad viitorul din nou la fel de frumos. Da…viitorul meu…suna promitator…o sa fie totul bine. Asa cum am scris si intr-un post anterior, viata m-a lovit de multe ori…m-a lovit cand imi era lumea mai draga si am trecut peste, am luptat si am iesit la suprafata.  Ce m-ar opri acum? El??? El gata s-a lins pe bot. Nu o sa ma mai aibe niciodata. Am fost a lui…l-am iubit enorm si nu m-a meritat deloc!

A stiut decat sa ma judece, sa-mi arunce nemutumirile lui in fata, sa-mi arate cat de mult eu am gresit si ca numai eu sunt responsabila de greselile astea. Totusi…eu nu ma consider vinovata de nimic…chiar nu ma consider vinovata cu nimic si nu imi pare rau de nimic. Nuuuuu!!!!!!!!!!!! Nu regret nimic, nu am gresit cu nimic si nici nu am de gand sa ma fac responsabila de acest esec. Singurul care a gresit e el si nu am de gand sa-l iert. Nimeni nu o sa-mi scoata din cap ca el are pe alta! Nimeni niciodata!

Probabil multa lume se gandeste ca are pe alta…ca nu mai mai iubeste sau ca s-a plictisit de mine. Nu…nu asta imi arata cand suntem impreuna. Ne facem planuri, de fapt el pomeneste de vacanta de vara…chiar si de revelion…unde anume o sa petrecem. Sa aibe pe alta? Nu stiu ce alta fata ca mine o sa se uite vreodata la el…si pe langa asta, una care sa fie sincera si sa-l iubeasca asa de mult. Sa nu ma mai iubeasca…nu…e imposibil…mi-o spune, mi-o arata cand suntem impreuna si…nu pot sa accept asta. Nu as mai suporta sa mai pierd inca o data o fiinta importanta din viata mea. Sa se plictiseasca?? Asta niciodata….viata alaturi de mine inseamna adrenalina…si stres si activitate continua.

Relatia noastra nu se bazeaza pe iubire siropoasa…nu sunt o mironosita care sta in fundul lui si-l alinta simangaie. Nu…am o personalitate destul de puternica…care oscileaza in functie de corcumstantele din jurul nostru.

Si acum sincer, in cazul in care ceva s-a intamplat…sa se impace cu vreo fosta, sa exista alta…sa nu ma mai iubeasca sau plictiseasca de mine este doar pierderea lui. Si da…in viata asta odata mi-am pierdut iubirea…cel cu care trebuia sa ma marit si sa-mi continui viata. Si??? Am trecut peste…am ajuns sa iubesc din nou…sa-mi colorez viata singura. iar singurul care sufra, tanjeste si plange dupa dragostea mea este el…fostu. Apoi mi-am pierdut o bucata din mine, mi-am pierdut nu stiu dc ma poate intelege cineva…mi-am pierdut sufletul…nu o sa mai fiu niciodata la fel, cel putin nu psihic. Da recunosc ca am o problema grava…si ca nu e normal. Mi-am pierdut tatal…pentru mine tata a fost multa mai important decat isi poate imagina cineva. Dupa toate astea…garantez ca as putea sa trec peste orice alta tragedie de genu….inselat, mintit sau despartit!

Asa ca mesajul meu pentru tine este urmatorul! Fa ce vrei, cand vrei, cu cine vrei! Sunt puternica, mai puternica decat iti poti imagina tu sau oricare altcineva din jurul meu. Am sa plang…am sa ma tarsc…am sa ma dau cu capul de pereti si de birou….dar…as invinge!!!!!

Azi vad mult roz in jurul meu, 2 colege paralele cu mine sunt imbracate in roz…eu sunt imbracata intr-o camasa roz, plicul e roz, unghiile sunt roz, ghiozdanul de sala roz…inclusiv postiturile de pe birou sunt roz. Incerc sa ma invalui in veselie…da culoarea roz imi inspira incredere, frumusete, fericire si copilarie. Ce usor ar fi sa-ti umpli sufletul si inima de sentimete placute si voie buna doar punand o rochie banala roz pe tine. Aparent da as fi cuprinsa de o atitudine increzatoare dar sufletul la fel de negru. Acum nu…acum nu simt ca am sufletul negru, ci din contra…simt cum se deschide. Nu ca s-ar fi intamplat ceva spectaculos, nu ca el ar fi facut ceva impresionant sa-mi demonstreze iubirea ci doar pentru ca in ultima perioada ma pun pe mine pe primul loc.

Sunt convinsa ca lucrurile ar sta cu mult altfel dc nu as fi constransa de el sa-mi uit prietenele, sa nu ies…ci doar work, sala si home. Come on vreau libertatea mea inapoi. Inca nu am suficienta putere sa ma opun vehement cerintelor lui tampite…pentru ca il vad cum reactioneaza, cum devine brusc o bucata de gheata. Inteleg ca a suferit in fosta relatie, ca a suferit fiind inselat de ea, dar eu…cu ce gresesc eu dc vreau sa-mi vad persoanele dragi? Daca nu vreau sa stau zile intregi in casa dc el nu este disponibil, sau e plecat prin tari straine sau la sute de km prin Romania. Asa cum pentru el situatiile astea sunt o escapada sa-si alinieze sentimetele…sa se relaxeze si sa-si incarce bateriile, asa simt si eu nevoie de timpul meu pentru mine si persoana mea.

Acum sunt la birou, vad razele soarelui cat de puternice sunt…as vrea sa fiu pe terasa la Starbucks cu un frappucino in fata si cu o tigara. Chiar dc nu mai fumez de luni bune…tot mai calc stramb cu cateva tigari din cand in cand. Si locul ideal unde as vrea sa fiu acum….este acolo…cu Papusa mea…imbracata cu o rochita roz si neaparat cu ochelarii de soare pe nas:D Ce frumos suna tot:X

Intrebarea mea este…in momentul in care varsam lacrimi de crocodil, atunci cand simtim ca ni se usuca sufletul de durere, ca nu mai avem aer sa respiram, atunci cand nu mai concepem nimic mai departe de el….el ce face? Ori dispretuitor ne trimite un mesaj cu  “m-ai dezamagit, am crezut in tine…sau sa te gandesti inainte de a mai scoate cate o prostie din gura”. In fond orgoliul lui de barbat macho conteaza cel mai mult.

Spun sincer ca m-am saturat sa fiu vesnic a cincea roata de la caruta…m-am saturat sa-mi ofer viata, timpul si inima pe tava iar ca drept dovada de iubire sa primesc “azi nu cred ca stau cu fratimiu, ma duc acasa ca m-a rugat mama” , ma duc in PM ca ma doare undeva de dorintele tale.  Spune-mi tu papusa de cate ori s-a intamplat sa spunem “NU”. Stau si reproduc din nou relatia de  8 luni si iti jur ca nu imi aduc aminte un moment in care sa-l fi refuzat, un moment in care sa-i fi spus, nu am timp, nu vreau….mai tarziu….sau maine ca azi am chef sa lenevesc.

Unde gresim? Chiar am fost mereu cele mai dulci iubite, am fi facut orice, oricand pentru iubirea lor, pentru a fi ei fericiti…automat dc ii vedem pe ei zambind, zambeam si noi. Probabil pare o idiotenie pentru restul, dar cand il vad pe el zambind si fericit mi se umple automat sufletul si zambesc si eu din suflet. In concluzie starea mea de spirit vesnic este in functie de atitudinea pe care o are el.

Cred ca asta este greseala noatra, faptul ca mereu suntem disponibile, ca ne construim universul in jurul lor. Cu cat le aratam mai mult ca suntem dependenti de ei, de iubirea si pasiunea lor…din momentul ala ei devin aroganti, respingatori, indiferenti si rai. De ce? Pentru ca ne stiu sensibile si stiu ca ne pot manipula. Pentru ei este o intreaga dovada de putere sa-si domine femeia…sa ne vada ca ii ascultam si ca facem totul asa cum vor ei. Nu vor sa iesim din casa…proastele de noi nu ies…se lipesc de canapea si cu telecomanda in mana(si cu telefonul la ureche…ne plangem de mila una la alta) . Acum realizez cat de mult seamana aceste doua specimene din vietile noastre.

Schimbare papusa…schimbare in bine. Nu spun ca trebuie sa devenim si noi rele si doritoare de razbunare. Nu asta cred ca este solutia. Eu imi stiu greselile, din pacate unele dintre ele sunt destul de idioate, dar nu vreau sa cred ca sunt destul de puternice incat sa merit un comportament de genu din partea lui. Cuvinte jignitoare, respingere si rautate. Come on…totul are o limita. Parerea mea e ca atunci cand iubesti nu poti sa stai indiferent in fata  persoanei care sufera din cauza cuvintelor si atitudinii tale.  Schimbarea porneste din noi…de la a ne construi programul si viata cum vrem noi. Sa nu ii mai ridicam pe ei undeva sus pe un piedestal si sa ne desconsideram mereu. Ce dracu…unde ne-am pierdut? Ahhh…si cel mai important, sa terminam cu lamentarile, astea nu fac altceva decat sa ne prost dispuna mai rau decat eram. Practic cu cat ne inveninam singure cu problemele nu reusim decat sa ne facem mai mult rau. Hai papusa sa le dam la spate…hai sa nu ne mai dedicam viata in toatalitate lor. Avem dreptul sa ne iubim. Trebuie sa ne iubim pe noi mai presus de orice…pentru ca suntem importante…pentru ca meritam!

Vreau sa mai reamintesc odata…simt ca trebuie sa mai precizez odata chestia asta. Suntem 2 fete teribil de frumoase si finute. Nu vreau sa par aroganta…nu cred ca tine de lipsa modestiei daca te apreciezi. Si da…ma apreciez…si te rog si pe tine sa o faci. Suntem 2 fete reusite…care vesnic acolo unde isi fac aparitia sunt senzatia seri…si nu numai datorita fizicului ireprosabil mereu si din cauza atitudini. Suntem iubite si placute de toata lumea…mereu am stiut sa ne facem admirate. Si mai sunt mandra ca existi in viata mea…sunt mandra ca esti prietena mea si ca avem relatia asta speciala! multumesc ca existi in viata mea! Jur ca de multe ori ma simt asa de singura. Asta datorita problemelor cu familia, cu “el”…dar pun mana pe telefon…te sun…si mi se lumineaza ziua.

Ahh…si nu am de gand sa mai accept nimic…sa ramana cu nervii lui…eu ma potolesc!

Uneori ma intreb daca Monica Columbeanu este fericita. Eu chiar o admir pe fata asta, este cu un an mai mare cu mine si totusi atat de realizata. Am avut o discutie in contradictoriu de curand cu o persoana apropiata despre ea. Respectivul o cataloga drept o curva si atat. Acum urmeaza intrebarea mea…de ce sa fie curva??? De ce este curva o fata care in momentul asta este realizata?  Oare conteaza in ce fel o  face? Pentru ce sa lingem in fund mii si mii de sefi…care eu de exemplu cunosc destul de multi care fac parte din categoria “ratati”, cand putem foarte bine sa ne folosim atuurile si sa ajungem acolo unde vrem cu ajutorul lor. Ce daca ea e mai norocoasa, pe langa inteligenta (chiar nu consider ca este o fata batuta in cap, sunt mult mai multe prostanace in showbiz care in momentul in care deschis gura imi vine mie sa las capul in jos) este si frumoasa. Aceasta frumusete a propulsato acolo unde multe femei isi doresc…dar ea a mai avut inca ceva in plus, acel ceva ce multe dintre noi nu au…acel strop de noroc sa fie unde trebuia cand trebuia ca sa fie observata. Cine sa ma observe pe mine  aici in fata calculatorului, acum cand urmeaza sa ma lamentez de cat de epava ma simt in momentul asta, ca am ajuns sa imi fie rusine sa ma mai uit in oglinda. Nu din cauza fizicului, ii multumesc lui Dumnezeu ca in sensul asta nu s-a schimbat nimic ci din cauza stupiditatii cu care reactionez, ma comport si iau decizii care ma costa peste masura. Si sa revin la discutia de mai devreme….Monica Columbeanu este o realizata din toate punctele de vedere desi nu are un topmodel langa ea.  SI acum urmeaza o vorba pe care de cand am auzit-o efectiv o ador: ” De ce sa iau tot porcul pentru o bucata de carnat?” Dar fericita nu cred ca e…

Mi-e dor de Barbie, imi este tare dor de momentele noastre de glorie, cand profitam la maxim de fiecare seara unde din fiecare iesire faceam o adevarata reusita.

Nu stiu ce sa fac, nu stiu in ce directie sa o iau, nu stiu care ar fi cea mai buna solutie pentru mine. Nu stiu ce sa fac ca sa salvez relatia si in acelasi timp sa ma salvez pe mine.

Acum sunt implicata intr-o relatie,  desi  este foarte greu de crezut, da…mergem catre 6 luni.  Acum din fiinta puternica, din atitudinea de invingatoare pe care o aveam, m-am schimbat foarte mult. A reusit sa ma indeparteze de prietena mea cea mai buna, am acceptat, dar totusi oare se merita? Oare merita un barbat sa faci astfel de compromisuri pentru el. Ma simt ciudat azi, am trecut la faza in care imi este frica, imi este frica ca din diverse motive relatia sa se termine. Din pacate fosta relatie de 3 ani a lasat traume asupra mea, am ramas cu teama de a fi inselata si parasita fara motiv.

De asemenea incep sa-mi pierd increderea in frumusetea mea, nu mai primesc complimente ca in urma cu cateva luni. Zilnic auzeam din partea celor din jur ” ce frumoasa esti”…acum nu….poate cauza e  lipsa socializarii. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, socializez…iesim, muncesc, fac sala, dar nu mai umblu seara de seara cu prietenii in oras. De fapt acesti prieteni nici nu mai exista in viata mea, probabil nici un iubit nu ar fi acceptat ca iubita lui sa iasa in oras cu diversi admiratori.

Cred ca sunt putin pierduta in spatiu…